Sâmbătă, 2 decembrie 2023, la Sala de Atletism „Doina Melinte” din Bacău a avut loc de la primele ore ale dimineții ediția a XX-a a Cupei „1 Decembrie”, organizată de către Asociația Județeană de Judo Bacău. Alături de aceasta, în calitate de colaboratori au fost Direcția Județeană de Sport Bacău și Judo Club Roman Bacău.

Competiția a adunat sub aceeași egidă sportivi din țară și Republica Moldova, care la final au fost premiați cu medalii și diplome, pentru a îmbogăți rândurile sportivilor care prin muncă și devotament ajung să atingă performanța.

Cu acest prilej, din partea Clubului Sportiv de Judo Ovidenia au participat patru tineri judoka, coordonați de către domnul Daniel-Vasile Coclenci, instructor de Judo și antrenor al Clubului, recent medaliat cu Aur la Turneul de Judo al Veteranilor derulat la Focșani. Astfel, Ambăruș Mircea a obținut Aurul, Lungu Ryan Mircea argintul, Feer Tudor Andrei și Voicu David Andrei bronzul. Rezultatele tinerilor nu sunt primele, aceștia participând în diferite competiții locale ori naționale la care au obținut diferite premii.

Pe această cale, Clubul Sportiv de Judo Ovidenia aduce mulțumiri tuturor celor care susțin activitatea acestuia, în mod deosebit domnului Facauaru Lucian, manager al S.C. Numberi Trans & Log S.R.L., precum și domnului Cerbu Iulian, manager al S.C. Cerbicam – Instal S.R.L. care su sponsorizat participarea copiilor în cadrul acestei competiții.