Joi, 6 februarie 2025, președintele Asociației Ovidenia, părintele Răzvan-Dimitrie Radu a fost prezent în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Sărata, pentru a le face cunoscută metodologia de participare din cadrul Concursului Național Catehetic 2025 intitulat „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”.

În cadrul întâlnirii, tinerii au primit cu bucurie propunerile părintelui, de a participa activ la activitățile propuse, fiind planificate o serie de întâlniri tematice, care să facă referire la specificul propus anul acesta de către sectorul de catehizare al Patriarhiei Române.

La finalul întâlnirii, atât elevii prezenți, cât și restul copiilor care învață la școala și grădinița din Sărata au primit câte un pachet cu rechizite. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul Federației Filantropia a Patriarhiei Române, aceasta fiind cea care a mijlocit primirea acestor rechizite de către toate organizațiile membre, în decursul anului trecut.

Asociația Ovidenia sprijină prin intermediul unui parteneriat de colaborare, Biserica, Școala și Primăria din Comuna Sărata, implicându-se pe plan social și educațional, aici fiind și 95% dintre beneficiarii vârstnici ai serviciului de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu oferit de către organizația băcăuană.