Asociația Ovidenia a desfășurat o nouă intervenție educațională în comunitatea locală, la Școala Gimnazială nr. 1 din Sărata, având ca temă nonviolența și gestionarea conflictelor în rândul elevilor.
Activitatea a fost susținută de părintele Răzvan-Dimitrie Radu, președintele Asociației Ovidenia, totodată paroh al bisericii din Dealu Nou – Sărata și asistent social al Protoieriei Bacău, și se înscrie în seria acțiunilor prin care Asociația Ovidenia urmărește promovarea unui climat sigur, bazat pe respect, dialog și responsabilitate în mediul educațional.
Intervenția a avut loc în contextul zilei de 30 ianuarie, când sunt prăznuiți Sfinții Trei Ierarhi, zi cu profundă semnificație pentru educația creștină, dar și în apropierea Zilei Internaționale a Nonviolenței, oferind un cadru potrivit pentru abordarea acestei teme de actualitate.
În cadrul întâlnirii, elevii au fost încurajați să înțeleagă formele pe care violența le poate lua, în special în rândul tinerilor, precum și importanța prevenirii bullying-ului și a gestionării situațiilor tensionate prin comunicare, empatie și responsabilitate. Dialogul a fost unul deschis, elevii manifestând interes și implicare activă prin întrebări și răspunsuri.
Această acțiune face parte din demersurile Asociației Ovidenia de implicare activă în viața comunității, prin programe educaționale și sociale dedicate copiilor și tinerilor, în colaborare cu instituțiile de învățământ și factorii locali.
La final, au fost adresate mulțumiri elevilor pentru atenția acordată, precum și cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 1 din Sărata pentru deschiderea și sprijinul oferit în desfășurarea activității.
